Un bistrițean a urcat băut la volan și n-a mai văzut sensul giratoriu! S-a ales cu dosar penal

Un bărbat din Bistrița, care, luni, a fost implicat într-un accident rutier pe raza municipiului, s-a ales cu dosar penal, după ce polițiștii au stabilit că a condus băut. Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

 

 

Luni 20 iulie, un bărbat de 58 de ani din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului, ajuns într-o intersecţie cu sens giratoriu, nu ar fi acordat prioritate și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 41 de ani, din Caraș-Severin. Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, informează IPJ Bistrița-Năsăud.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bistrițean și negativ în cazul celuilalt. Bărbatului din Bistrița i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii Biroului Rutier au întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.