Un bistrițean riscă să ajungă după gratii, din cauză că a condus băut și fără permis

Un bistrițean a fost reținut de polițiști, luni, din cauză că s-a urcat la volan fără a avea permis de conducere și, în plus, era și sub influența alcoolului. Bărbatul riscă să ajungă după gratii pentru următoarele 30 de zile.

 

 

În această dimineață, polițiștii Biroului Rutier din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud au dispus reținerea pentru 24 ore a unui bărbat de 42 de ani din Bistrița, pe care îl cercetează pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Bărbatul a fost depistat de polițiști în Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, deși nu deține permis de conducere. Totodată, fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de aproape 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările, iar în cursul acestei zile îl vor prezenta pe bistrițean instanței, cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.