Un puști de 16 ani a ieșit la plimbare cu mașina! Pe drum a dat nas în nas cu un „Moș Nicolae” de la Poliție

Un puști în vârstă de 16 ani din Bistrița are probleme cu legea, după ce în noaptea de Moș Nicolae a avut chef de o plimbare cu mașina. Nu a fost pe post de pasager, ci de șofer. Pe drum însă, a dat nas în nas cu „Moșul” de la Poliție, care i-a făcut un „cadou” pe care nimeni nu și-l dorește.

 

Joi noaptea, când copiii cuminți au așteptat cadouri de la Moș Nicolae, un adolescent din Bistrița a primit unul neobișnuit: un dosar penal.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, pe 6 decembrie, în jurul orei 02.10, un echipaj de la Biroul Rutier Bistrița a oprit în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe Bulevardul Independenței din Bistrița.

În urma verificărilor efectuate, surpriza polițiștilor a fost mare când au descoperit că șoferul are doar 16 ani, deci nu avea permis de conducere. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii Biroului Rutier au întocmit dosar penal și efectuează cercetări pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.