Vreme rea de Paște. Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii în Bistrița-Năsăud

Vești proaste de la Administrația Națională de Meteorologie! Meteorologii informează că urmează câteva zile cu instabilitate atmosferică accentuată și ploi în majoritatea regiunilor. 

ANM a emis două atenționări de vreme severă. Prima atenționare meteorologică este valabilă în intervalul 27 aprilie, ora 12 – 28 aprilie, ora 18. În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe suprafețe mici căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15…25 l/mp.      Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în după-amiaza zilei de sâmbătă (27 aprilie) și pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (27/28 aprilie) în jumătatea de vest a țării și pe arii mai restrânse în celelalte regiuni, iar duminică (28 aprilie), local, cu precădere la deal și la munte, precum și în regiunile nordice, nord-estice și centrale”, precizează Administrația Națională de Metorologie.

De asemenea, în intervalul 27 aprilie, ora 15 – 28 aprilie, ora 04 mai este în vigoare o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate. Aceasta vizează aproape jumătate din județele țării, printre care și Bistrița-Năsăud.

”În după-amiaza zilei de sâmbătă (27 aprilie) și pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (27/28 aprilie), temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată în zonele de munte, Oltenia, Transilvania, Maramureș și nordul Crișanei. Vor fi averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 25…30 l/mp și punctiform 35…40 l/mp”, mai arată ANM.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.