FOTO: Bărbat din Bistrița-Năsăud, decedat după ce a fost lovit de un copac într-o pădure

Un bărbat în vârstă de 40 de ani din Lunca Ilvei, angajat al unei societăți de exploatare a materialului lemnos, a decedat luni, după ce a fost lovit de un copac, într-o pădure din zona aceleiași localități. 

 

Echipajul de prim ajutor de la Garda de Intervenție Sângeorz-Băi, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și echipajul Salvamont Bistrița-Nasaud au intervenit luni într-o zonă de pădure, greu accesibilă, unde un bărbat a fost lovit de un copac.

„Bărbatul prezenta traumatisme cranian și cervical grave. Din nefericire, în ciuda eforturilor echipajelor medicale, organismul bărbatului în vârstă de aproximativ 40 de ani nu a răspuns manevrelor aplicate, astfel că medicul care încadrează echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a fost nevoit să îi declare decesul la locul solicitării.

Solicitarea a fost făcută pentru un loc greu accesibil, pe un teren accidentat, autospecialele de intervenție au putut ajunge până într-un punct, o parte din itinerarul de deplasare a fost realizat cu ajutorul mijloacelor de transport de teren, puse la dispoziție de SVSU, iar ultima parte a acestuia a fost parcursă pe jos.

De la Detașamentul de Pompieri Bistrița a fost alocat în sprijin un echipaj de pompieri cu șenilata”, a tranmis Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

La locul accidentului au intervenit și polițiștii.

„Polițiștii au constatat faptul că bărbatul, în vârstă de 40 de ani, din Lunca Ilvei, angajat al unei societăți de exploatare a materialului lemnos, a fost accidentat de un arbore.

În cauză, urmează a fi efectuată necropsia cadavrului care va stabili cu exactitate cauza decesului. Cercetările în acest caz vor fi continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

A fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud pentru verificări de specialitateȚ, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

ImagineImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.