Accident grav la Josenii Bîrgăului! Un polițist a murit, după ce a intrat cu mașina într-un autobuz

Un accident rutier foarte grav a avut loc în această noapte la Josenii Bîrgăului, pe DN 17. Un polițist de numai 22 de ani a murit după ce a intrat cu mașina într-un autobuz și a rămas încarcerat.

După miezul nopții, pe DN 17 a avut loc un accident rutier foarte grav, în care au fost implicate un autobuz cu 40 de persoane care nu au necesitat îngrijiri medicale și un autoturism cu o victimă încarcerată.

Victima, un tânăr de 22 de ani, a fost extrasă în stop cardio respirator și preluată de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD care a început protocolul  de resuscitare. Din pacate, în ciuda eforturilor depuse de salvatori aproape o oră, tânărul a fost declarat decedat la fața locului.

Conform primelor date, tânărul de 22 de ani din Bistrița, conducea un autoturism pe direcția Vatra Dornei-Bistrița, iar la un moment dat a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autobuz care circula din sens opus și care era condus de un bărbat în vârstă  de 66 de ani, din Bistrița Bârgăului.

Polițiștii Serviciului Rutier efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc tragicul eveniment. Tânărul care și-a pierdut viața a fost colegul nostru. Ne exprimăm regretul și transmitem condoleanțe familiei greu încercată„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

sursa foto: Bistrițeanul

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.