Accident grav pe un drum forestier în Bistrița-Năsăud! O persoană a murit, iar alta a ajuns la spital!

 Un accident grav s-a produs marți după-amiaza pe un drum forestier din județul Bistrița-Năsăud, unde un autoturism s-a răsturnat. În urma accidentului, o persoană și-a pierdut viața, iar alta, minoră, a ajuns la spital. Cea de a treia a refuzat transportul la spital.

 

Accidentul s-a produs pe un drum forestier care leagă localitățile Telciu de Parva, potrivit  informațiilor transmise de ISU Bistrița-Năsăud. 

La fața locului au intervenit mai multe echipaje SMURD de la Secția de Pompieri Năsăud, precum și un echipaj de terapie intensivă mobilă de la Detașamentul de Pompieri Bistrița.

Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat trei victime, dintre care una inconștientă (blocată în autoturism) și două în afara autoturismului„, a precizat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Una dintre victime era în stop cardio-respirator și a început imediat protocolul de resuscitare, dar din păcate, organismul nu a răspuns manevrelor aplicate, astfel încât a fost declarat decesul la locul accidentului.

Totodată, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a preluat un minor în vederea transportului la UPU SMURD Bistrița. A treia persoană implicată în accident nu prezintă marci traumatice, refuză transportul la spital.

Polițiștii cercetează împrejuările în care s-a produs accidentul.

În această după-masă, un bărbat a sesizat prin 112 faptul că, pe un drum forestier, într-o mașină de teren, se află o persoană în stare se inconștiență.

La fata locului, la volanul mașinii care se afla pe un drum forestier, în locul numit „Prislop” polițiștii au identificat un bărbat de 50 de ani, din Telcișor, care, din nefericire, era decedat. Totodată, au mai identificat un minor de 10 ani care ar fi fost pasager în autoturism.

În cauză urmează a fi dispusă necropsia cadavrului, pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului, iar cercetările continuă de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud„, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.