Accident rutier cu 5 persoane implicate, printre care și doi copii, pe DN 17C, în Bistrița-Năsăud (FOTO)

Cinci persoane au fost implicate într-un accident rutier produs duminică dimineața pe DN 17C, pe raza localității Dumitra din județul Bistrița-Năsăud.

Din primele informații reiese că două autoturisme au intrat în coliziune, în urma impactului amele ieșind în afara părții carosabile. Accidentul s-a produs în jurul orei 10:45.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje, printre care unul de descarcerare, două SMURD (unul de prim ajutor și unul de terapie intensivă mobilă) și unul de asigurare a măsurilor împotriva incendiilor.

”La accidentul de la Dumitra au fost implicate cinci persoane: 3 adulți și doi copii. Sunt conștienți toți, au fost preluate de echipajele medicale” a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Serviciului Rutier au început cercetările în acest caz pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

UPDATE 12:27

Cei trei adulți au refuzat transportul la spital, în vreme ce copilașii, unul de 4 ani și celălalt de 9 luni, au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru investigații amănunțite.

Accidentul s-a produs după ce șoferul autoturismului de culoare roșie a pierdut controlul volanului într-o curbă și a intrat în coliziune cu celălalt autoturism care circula regulamentar, din sens opus. În mașina de culoare roșie se afla doar șoferul, în vreme ce în autoturismul de culoare albă se afla o familie, soț, șoție și doi copii.

Ambii șoferi au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

FOTO: ISU B-N

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.