Aproape jumătate dintre vehiculele controlate în Bistrița-Năsăud, anul trecut, de inspectorii RAR aveau probleme tehnice

Din cele aproximativ 2.000 de vehicule verificate în trafic de inspectorii Registrului Auto Român, anul trecut, la nivelul județului Bistrița-Năsăud, aproape jumătate erau neconforme și prezentau diverse probleme de ordin tehnic. 

Potrivit Registrului Auto Român, din cele 1.968 de vehicule controlate la nivelul județului Bistrița-Năsăud, 41,72 la sută erau neconforme. Totodată, au fost descoperite și 42 de autovehicule care prezentau pericol iminent de accident.

Cele mai multe probleme au fost descoperite la instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare, sistemul de reducere a emisiilor poluante, punţi, jante, anvelope şi suspensie, vizibilitate precum şi la sistemele de frânare şi direcţie.

De asemenea, aproximativ două procente (2,3%) dintre vehicule prezentau probleme legate de inspectia tehnică periodică (ITP fals, expirat sau anulat).

Registrul Auto Român împreună cu Poliția Rutieră organizează periodic controale în trafic pentru a depista vehiculele care circulă pe șosele deși au probleme tehnice.

În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în anul 2018 au fost aplicate aproximativ 700 de sancțiuni contravenționale, fiind retrase peste 450 de certificate de înmatriculare.

La nivel național, în 2018, Registrul Auto Român a verificat peste 67.000 de vehicule, jumătate dintre aceste fiind neconforme.

Registrul Auto Român face precizarea că rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.

FOTO: RAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.