Tânără din Republica Moldova, depistată cu ședere ilegală în Bistrița-Năsăud

Poliţiştii de imigrări din Bistriţa-Năsăud au depistat o femeie de 33 de ani, din Republica Moldova, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei de şedere. Aceasta a fost sancţionată contravenţional şi obligată, prin decizie de returnare, să părăsească ţara în 15 zile.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Bistriţa – Năsăud au desfăşurat, la data de 25 februarie, o acţiune cu forţe proprii, pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

În cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat, cu şedere ilegală, o femeie de 33 de ani, din Republica Moldova. Tânăra a intrat legal în România în baza convenţiilor internaţionale, însă, la expirarea dreptului de şedere, nu a părăsit teritoriul ţării noastre.

Urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele ei o decizie de returnare prin care este obligată să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile. Totodată, a fost sancţionată contravenţional cu avertisment în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată” precizează reprezentanții Biroului pentru Imigrări Bistriţa-Năsăud.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea șederii și muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Sursa foto: www.proalba.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.