Un bărbat de 36 de ani, din comuna Livezile, județul Bistrița-Năsăud este cercetat de către polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla – Secția 7 Poliție Rurală pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Acesta a fost arestat preventiv.
Bărbatul din Livezile s-ar fi deplasat, sâmbătă dimineața, în extravilanul localității Bunești, comuna Mințiu Gherlii, de unde, dintr-o zonă împrejmuită, ar fi sustras o ovină.
Acesta a fost surprins de către proprietarul terenului, care, împreună cu alte persoane din apropiere, l-ar fi ajuns din urmă și i-ar fi cerut acestuia să se oprească.
Pentru a-și asigura scăparea, bârgăuanul ar fi aruncat cu un cuțit și pietre înspre proprietarul terenului și însoțitorii acestuia și l-ar fi lovit pe unul dintre ei, provocându-i leziuni la nivelul membrului inferior.
Până la urmă bărbatul din Livezile a fost imobilizat și au fost alertate organele de poliție.
La fața locului s-a deplasat un echipaj, care l-a condus pe bărbat la sediul poliției, pentru luarea măsurilor legale față de acesta.
În cauză, față de bărbatul de 36 de ani se efectuează cercetării sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
La data de 26 aprilie, bărbatul a fost prezentat magistraţilor care au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.