Bărbat din Bistrița-Năsăud, anchetat pentru furt de cabluri din cupru

Un bărbat dintr-o comună din Bistrița-Năsăud este anchetat de polițiști, după ce acesta a fost identificat ca fiind autorul unui furt de cabluri din cupru ce aparțin unei firme din Bistrița. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate de polițiști.

 

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, autorul furtului ar fi un bărbat în vârstă de 30 de ani din localitatea Josenii Bîrgăului.

Bărbatul este cercetat de polițiști pentru faptul că, duminică 28 octombrie, ar fi sustras 250 kg de cabluri din cupru de pe un teren extravilan aparținând unei societăți comerciale de pe raza municipiului Bistrița.

Prejudiciul, în valoare de 1.500 de lei, a fost recuperat în totalitate de polițiști.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, în vederea documentării întregii activități infracționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.