Bărbat din Bistrița-Năsăud, căutat de autoritățile din Franța, arestat preventiv

Un bărbat din Beclean, pe numele căruia autorităţile franceze au emis un mandat european de arestare, a fost depistat de polițiștii din Bistrița-Năsăud. Bărbatul a fost arestat preventiv.

 

Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița-Năsăud au depistat un bărbat de 41 de ani, din Beclean, care era urmărit internațional.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare din Franța au emis un mandat european de arestare, acesta fiind condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de asociere la un grup infracțional în vederea comiterii de infracțiuni și ajutor la intrarea, circulația sau șederea ilegală a unor străini în Franța.

Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Bărbatul a fost prezentat Curții de Apel Cluj care a emis împotriva lui un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, urmând a fi dispuse măsurile legale.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.