Bistrițeni dați în urmărire, duși pe sus după gratii! Unul a fost adus tocmai din Austria

Doi bărbați din Bistrița-Năsăud au fost duși de polițiști după gratii, unul în urma unei sentințe de condamnare rămasă definitivă, altul pentru a fi arestat preventiv. Până să ajungă după gratii, cei doi au fost dați în urmărire, unul fiind găsit și extrădat de autoritățile din Austria.

 

Un bărbat în vârstă de de 29 de ani, din localitatea bistrițeană Agrișu de Jos, a fost ridicat, marți, de polițiști și dus după gratii, după ce a fost condamnat la 180 de zile (circa 6 luni) de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Bistrița.

Tot marți, polițiștii de la Investigații criminale au pus în executare un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, emis de Judecătoria Bistrița, împotriva unui bărbat în vârstă de 32 ani, din localitatea bistrițeană Bața.

Potrivit polițiștilor, bărbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Marți, bărbatul în cauză a fost extrădat de către autoritățile austriece și prezentat ulterior instanței emitente a mandatului, care a confirmat arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.