Cei trei tineri din Bistrița și Lechința, acuzați de lipsire de libertate și tâlhărie, au fost arestați preventiv

Cei trei tineri din Bistrița-Năsăud, acuzați de tâlhărie și lipsire de libertate și reținuți ieri de polițiști au fost arestați preventiv pentru următoarele 30 de zile.

 

Cei trei tineri din Bistrița și Lechința, cu vârste cuprinse între 19-25 de ani, acuzați că au sechestrat și tâlhărit un tînăr din localitatea Chiraleș, au fost prezentați, joi, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bistrița cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile. Propunerea a fost admisă, fiind astfel dispusă arestarea preventivă a acestora.

Cercetările continuă de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea documentării întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă o soluție legală prin unitatea de parchet.

Reamintim că miercuri, domiciliile celor trei tineri au fost percheziționate de polițiști, după ce luna trecută l-au sechestrat timp de 5 ore într-un autoturism pe un tânăr de 23 de ani din Chiraleș și i-au furat 2.000 lei. 

La percheziții au fost descoperite și ridicate un pistol de tip airsoft, cu muniție neletală, mai multe plicuri cu substanțe pulbere și vegetale, susceptibile a avea efect psihotrop, un cântar electronic și un grinder. De asemenea, au mai fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, o tonfă, o sabie și 160 de euro.

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.