Contrabandiștii și evazioniștii din Bistrița-Năsăud, pe mâna polițiștilor! Au fost aplicate și amenzi de zeci de mii de lei

Polițiștii din Bistrița-Năsăud au aplicat, în minivacanța de de Sfânta Maria, peste 40 de amenzi în valoare de circa 60.000 lei. Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite. Totodată, oamenii legii au descoperit și infracțiuni de contrabandă, evaziune fiscală și contrafacere. 

În această minivacanță, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat acțiuni pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a contrabandei, a contrafacerii, precum și a fraudelor vamale, transmite IPJ Bistrița-Năsăud.

În urma controalelor și a verificărilor de specialitate efectuate, au fost constatate patru infracțiuni, dintre care două de contrabandă, una de evaziune fiscală și una de contrafacere.

De asemenea, au fost constatate și aplicate peste 40 de sancțiuni contravenționale, dintre care majoritatea conform legii 12/1990 – privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, în valoare totală de aproximativ 60.000 lei.

Acțiunile au beneficiat de sprijinul Biroului Vamal de Interior Bistrița-Năsăud și al polițiștilor Biroului Rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.