Copii, vă puteți petrece vacanța de vară la Biblioteca Județeană ”George Coșbuc”!

 

Copiii cu vârste de peste 7 ani sunt așteptați să își petreacă vacanța de vară la Biblioteca Județeanã „George Coșbuc” Bistrița-Nãsãud, unde au posibilitatea să participe la activitãți menite să le dezvolte abilitățile creative, să-și îmbunătățească cunoștințele generale și să-și stimuleze imaginația. Fabrica de Idei Estivale ”Vacanță la Bibliotecă” îi așteaptă pe copii în fiecare zi de luni până vineri.

 

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud organizează în perioada 1 iulie – 31 august 2019, cea de-a IV-a ediție a Fabricii de Idei Estivale – „Vacanță la Bibliotecă”.

Mai jos poate fi consultat întreg programul activităților:

Înscrierile pentru atelierele ce vor fi organizate în cadrul Fabricii de Idei Estivale ”Vacanță la Bibliotecă” se fac în intervalul 25 iunie – 28 iunie 2019, la secretariatul Bibliotecii Județene sau la telefon 0363 – 401355.

Activitățile se desfășoară în fiecare zi, exceptând sâmbăta și duminica.

Acestea se vor desfãșura, în funcție și de condițiile meteo, în aer liber, la Clubul CoșBook, în Sala „Gavril Scridon”, Mediatecã sau Secția Împrumut pentru Copii.

Toate activitățile sunt gratuite!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.