Revoltată de faptul că Guvernul Dăncilă a aprobat înființarea a 1.000 de grădinițe private sportive, pentru care sunt prevăzuți în buget 500 milioane de euro, în timp ce multe școli de stat nu au apă și canalizare, deputatul USR Cristina Iurișniți anunță că a adresat o interpelare atât Ministerului Educației, cât și Consiliului Concurenței.
Deputatul USR de Bistrița-Năsăud, Cristina Iurișniți, spune că în timp ce școlile de stat nu au apă și canalizare, Guvernul Dăncilă a aprobat înființarea a 1.000 de grădinițe private pentru care se vor cheltui din bugetul statului 500 milioane de euro. Părinții care doresc să își înscrie copii la astfel de grădințe vor trebui să plătească însă taxe anuale de școlarizare, iar cei care provin din familii cu probleme financiare vor fi în număr extrem de mic, unu la 25 de copii înscriși cu taxă.
„Nu avem apă și canalizare în școli, dar aprobăm grădinițe private din bani publici! 500 milioane de euro pentru 1.000 de grădinițe?! Am rezolvat deja problemele de infrastructură pentru școlile publice, cele de igienă, de educație pentru sănătate, de reducere a abandonului școlar?
Guvernul Dăncilă a acceptat să finanțeze construcția unor grădinițe private sportive, care oferă un singur loc gratuit pentru copii din familii cu probleme financiare la 25 de copii înscriși cu taxă„, spune Cristina Iurișniți.
Drept urmare, aleasa de Bistrița-Năsăud anunță că a adresat o interpelare „atât Ministerului Educației cât și Consiliului Concurenței în privința conținutului acestui program cu bani de la stat, 500 de milioane de euro pentru 1.000 de grădinițe private”.
„Ținând seama de faptul că nu există niciun studiu de necesitate și nici de impact care să justifice o asemenea finanțare a mediului privat, am solicitat MEN să clarifice mai multe chestiuni legate de acest subiect:
1. Care este baza realizării acestui program multianual, raportându-ne strict la necesitatea construirii a 1.000 de grădinițe cu profil sportiv în regim juridic privat?
2.Cum va asigura Ministerul Educației Naționale necesarul de resursă umană bine pregătită, ținând cont și de specificul sportiv al unităților școlare?
3.Care este punctul de vedere al Ministerului Educației referitor la impactul social raportat la incluziunea școlară din moment ce o astfel de măsură adâncește și mai mult diferențele sociale și economice?
4.Ce garanții va acorda statul investitorilor privați în ceea ce privește asigurarea acestora că fondurile vor fi alocate în continuare astfel încât să își poată executa obligațiile de plată?
De asemenea, am solicitat Consiliului Concurenței să identifice dacă ajutorul de stat e compatibil cu normele Uniunii Europene și dacă nu cumva le încalcă. Dacă ajutorul nu este compatibil cu prevederile Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene, voi înștiința Comisia Europeană pentru a opri orice formă de cheltuire iresponsabilă și ilegală a banilor publici”, mai precizează Cristina Iurișniți.