Cristina Iurișniți: Siguranța elevilor, o responsabilitate în sarcina autorităților publice

Deputatul USR de Bistrița-Năsăud Cristina Iurișniți a anunțat că a inițiat o serie de modificări și completări la Ordonanța de Urgență 195/2002 privind circulația pe drumurile publice în sensul creșterii siguranței în zonele unităților de învățământ.

 

 

Cristina Iurișniți  vrea modificarea  legislației rutiere, astfel încât sî crească siguranța rutieră, în special în zona instituțiilor de învățământ. Inițiativa legislativă, spune deputatul USR, vine în sprijinul autorităților și instituțiilor publice, clarificând și corelând atribuțiile acestora în materia siguranței circulației rutiere.

Astfel, acestea vor fi obligate să instaleze semnale luminoase şi limitatoare de viteza în zona unităților școlare în vederea asigurării siguranței preșcolarilor și elevilor, conform normelor şi standardelor în vigoare. Mai mult decât atât, prevenția se va realiza și prin inscripționarea trecerilor de pietoni din zona unităților școlare cu mesaje menite exclusiv să sporească atenția participanților la trafic și a pietonilor„, susține Cristina Iurișniți.

Pe lângă măsurile pe care autoritățile locale vor fi obligate să le ia, Ministerul Educației va trebuie să asigure o informare corectă a elevilor, prin intermediul unor campanii de informare. Acesta va organiza semestrial, prin Inspectoratele Școlare Județene în colaborare cu autoritățile publice locale, campanii de informare privind educația rutieră în toate unitățile școlare.

În contextul statisticilor alarmante cu privire la numărul accidentelor din România în care sunt implicați minori, actuala propunere legislativă aplică recomandările  Strategiei naționale pentru siguranță rutieră pentru perioada 2016-2020 și vine în sprijinul tuturor participanților la trafic în sensul asigurării siguranței sporite în zonele unităților școlare. În același timp, politicile preventive se vor realiza și la orele de curs, prin campanii de informare privind educația rutieră„, mai subliniază deputatul  Cristina Iurișniți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.