34 de bătrâni cazați în Căminul pentru persoane vârstnice de pe strada Mihail Kogălniceanu din Bistrița ar putea plăti mai mult pentru serviciile de care beneficiază. Asta deoarece Primăria Bistrița a întocmit un proiect de hotărâre prin care va stabili costul mediu lunar de întreţinere pentru anul 2019 şi a contribuţiei lunare de întreţinere datorate de persoanele vârstnice îngrijite în cămin, în proiect fiind prevăzută o creștere a tarifului.

Astfel, potrivit expunerii de motive a proiectului, ”Direcţia de Asistenţă Socială Bistriţa – ServiciulCămin pentru persoane vârstnice Bistriţa” asigură în sistem rezidenţial protecţia şi asistenţa socială unui număr de 34 persoane vârstnice. Condiţiile oferite respectă standardele în vigoare, metodele şi practicile de lucru aplicate fiind centrate pe persoana vârstnică asistată. În acest sens s-au efectuat lucrări de întreţinere şi amenajare din finanţări nerambursabile şi s-a luat în considerare venitul mediu al persoanelor vârstnice. Datorită acestor fapte, contribuţia de întreţinere pentru anul 2019 se stabileşte în cuantum de 700 lei”.

De menționat este faptul că această contribuție va înregistra o creștere față de acest an. Este vorba despre o sumă de 50 de lei, care va fi plătită în plus tru că în prezent, contribuția este de 650 de lei.

”În prezent tariful e 650, asta înseamnă bineînțeles o majorare pe care noi o propunem prin acest proiect de hotărâre, pentru motivul că pensia minimă s-a majorat” a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști.

În ceea ce privește costul mediu lunar de întreţinere a unei persoane vârstnice cazată în cămin, pentru anul 2019, acesta va fi în cuantum de 2.539 lei.

Potrivit municipalității, proiectul se află în prezent în dezbatere publică, iar cetățenii pot să formuleze propuneri, sugestii şi opinii cu valoare de recomandare privind acest proiect de hotărâre, până la data de 20 noiembrie 2018. Acestea se pot transmite în scris, la sediul Primăriei municipiului Bistriţa, Piaţa Centrală nr.6 sau la sediul Direcţiei de Asistență Socială Bistriţa, cu sediul în municipiul Bistriţa, str. Dornei nr.12.

Proiectul de hotărâre va intra în dezbaterea Consiliului Local Bistrița în ședința ordinară din această lună.

FOTO: Primăria Bistrița