Deputatul PNL Robert Sighiartău, inițiativă legislativă: Majorarea alocației pentru copii cu până la 80%

Secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău, a depus la Camera Deputaților o inițiativă legislativă, care vizează majorarea cu până la 80% a cuantumului alocației pentru copii. Inițiativa deputatului bistrițean face parte din pachetul de susținere a familiei.

 

 

Deputatul liberal Robert Sighiartău spune că propunerea legislativă este de majorare a cuantumului alocației cu 50% pentru copiii cu vârste cuprinse între 0-2 ani, care vor beneficia de o alocație în valoare de 300 lei, și cu 80% pentru copiii cu vârste cuprinse între 2-18 ani, care vor beneficia de o alocație în valoare de 150 lei.

România se află, din nefericire, pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privința cuantumului alocației pentru copii.  Dacă în majoritatea acestor state alocația pornește de la peste 100 de euro, în România copiii primesc echivalentul a 18 euro pentru fiecare copil, o sumă care nu acoperă decât într-o foarte mică măsură necesitățile unui copil.

În ultimii ani, această sumă de bani a rămas neschimbată, dar nu același lucru putem spune despre valoarea ei, care este în realitate mai mică, ținând cont de faptul că avem o inflație mare și o creștere a prețurilor pe măsură„, transmite, într-un comunicat, deputatul bistrițean.

Potrivit acestuia, toți indicatorii arată că în prezent suntem într-un declin demografic, fenomenul fiind chiar îngrijorător.

Plecarea masivă a tinerilor spre alte țări a produs o și mai mare problemă, pe care o resimțim la toate nivelurile societății.

Sporirea natalității prin diferite măsuri ferme și concrete trebuie să fie prioritate națională. Multe țări din imediata noastră vecinătate dezvoltă programe pragmatice și pe termen lung pentru a stimula natalitatea.

Este o datorie să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a avea generații bine pregătite pentru viață. Banii alocați educației s-au dovedit a fi o investiție sigură pe termen lung peste tot în lume. Putem performa doar dacă investim mult în educația copiilor noștri.

Nu în ultimul rând, avem responsabilitatea să susținem concret familiile. Trebuie să fim conștienți că pentru a avea o Românie prosperă, avem nevoie de o dezvoltare sănătoasă a tinerelor generații. Familia este așezământul sigur pentru o societate puternică„, este de părere Sighiartău.

Deputatul liberal bistrițean mai precizează că aceste măsuri sunt urgențe naționale.

Dacă vorbim despre viitor, vorbim despre generațiile pe care le pregătim. Copiii și tinerii din România reprezintă, neîndoielnic, viitorul națiunii„, conchide Robert Sighiartău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.