Echipamentele CT și RMN de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița vor putea fi utilizate de toți pacienții care au nevoie de astfel de investigații

Pentru a limita timpii de așteptare pentru pacienții care au nevoie de investigații imagistice performante, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și conducerea Spitalului Județean de Urgență Bistrița vin cu o veste bună.

Începând cu luna aprilie, în urma încheierii unui contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, și pacienții care nu sunt internați vor putea beneficia de cele două tipuri de investigații imagistice (n.r. – CT și RMN)” precizează reprezentanții Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Spitalul Județean de Urgență Bistrița a fost dotat, anul trecut, cu două echipamente imagistice ultra performante – unul de tomografie computerizată (CT) şi altul de imagistică prin rezonanţă magnetică nucleară (RMN). Finanțarea pentru acestea a fost asigurată de Ministerul Sănătăţii, în cadrul proiectului privind ,,Reforma Sectorului Sanitar- Îmbunătăţirea Calităţii şi Eficienţei Sistemului Sanitar”.

Cele două echipamente au fost amplasate la parterul unității medicale, unde au fost efectuate lucrări de reamenajare a circuitelor medicale, zona primind o cu totul altă înfățișare.

 

Inițial, conducerea unității medicale a anunțat că cele două echipamente vor putea fi utilizate doar de pacienții internați în cadrul spitalului, însă, din luna aprilie vor putea fi utilizate și de ceilalți pacienți.

Ambele echipamente sunt funcționale de la începutul acestui an, iar în prezent se face instruirea personalului și teste pentru utilizarea lor cu substanță de contrast. De menționat este faptul că au fost angajați și doi medici speciliști în Radiologie și Imagistică Medicală – dr. Carmen Salvan și dr. Titus Udrescu.

dr. Salvan Carmen
dr. Titus Udrescu

La evenimentul de inaugurare a celor două echipamente medicale a fost prezent inclusiv ministril Sănătății, Sorina Pintea, așa cum Realitatea de Bistrița a arătat AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.