Un tânăr din Cluj-Napoca s-a ales luni cu dosar penal, după ce a fost prins de polițiștii din Bistrița-Năsăud în localitatea Lechința, la volanul unui autoturism, dar fără permis de conducere. În plus, clujeanul a fost și amendat pentru nerespectarea ordonanțelor militare.

 

Luni, 13 aprilie, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința l-au depistat și oprit în trafic, pe DJ 151, în localitatea Țagu, pe un tânăr în vârstă de 25 de ani din Cluj-Napoca, care conducea un autoturism.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că  tânărul are permisul de conducere suspendat, motiv pentru care s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Având în vedere faptul că nu a respectat restricțiile de circulație instituite, tânărul a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Ordonanțelor Militare cu amendă în valoare de 2.000 lei.