Festivalul “Namaste India” ajunge la Bistrița pe 30 mai

Festivalul „Namaste India”, ediția a XI-a, aduce la Palatul Culturii din Bistrița, pe 30 mai, ora 18:30, un spectacol extraordinar de muzică și dans prezentat de șase artiști.

 

Evenimentul este organizat sub egida Ambasadei Indiei la București, cu sprijinul Consiliului Indian pentru Relații Culturale (ICCR) și face parte dintr-un turneu ce se va desfășura de asemenea la Cluj-Napoca, Oradea, Iași, București șI Constanța.

Publicul este invitat să admire graţia dansului clasic Mohiniyattam, din regiunea Kerala, interpretat de una din cele mai de seamă reprezentante ale acestui stil, Dr. Neena Prasad, dansatoare multi-premiată, cu o formare academică riguroasă, în completarea celei artistice.

 

Programul de dans va fi prezentat cu acompaniament muzical la vioară, mridangam și voce.

Kerala, tărâmul mirodeniilor, este un stat sud-indian cu deschidere la Marea Arabiei, cunoscut pentru natura tropicală, melanjul de culturi şi forme artistice. Mohiniyattam este un stil de dans care a preluat nu doar ritmul lent al stilului de viață din sud, dar şi frumusețea specifică acestor locuri. Numele său provine de la termenul Mohini, un avatar feminin al zeului Vishnu, care își folosește calitățile de seducție pentru a aservi binele. Astfel, Mohiniyattam se remarcă prin feminitate și gingășie, fiind caracterizat prin muzica melodioasă și unduirea ritmică a corpului, asemeni valurilor oceanului.

În deschiderea spectacolului, muzica va fi cea care va captiva inimile ascultătorilor, prin intermediul unui recital prezentat de artiștii Bhaskar Das la bansuri (flaut din bambus) și Amit Mishra la tabla. În mitologia indiană, flautul este un instrument cu proprietăți magice, a cărui muzică fermecătoare încântă ființele vii. Astfel, puterea muzicii și a dansului de a înălța sufletul și de a captiva simțurile va constitui tema centrală a spectacolului, promițând o experiență artistică deosebită pentru public.

Biletele se găsesc în vânzare la casieria Palatului Culturii și online, pe eventbook.ro și biletmaster.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.