Autoritățile din județele Bistrița-Năsăud și Maramureș vor inaugura, la sfârșitul acestei săptămâni, un drum care în ultimii ani s-a aflat într-un amplu proces de modernizare. Este vorba despre DJ 171, pe care autoritățile l-au numit drumul Unirii.

Cu prilejul inaugurării, ”conducerea celor două județe organizează vineri, 16 noiembrie, de la ora 13:00, SPECTACOLUL EXTRAORDINAR – DRUMUL UNIRII ÎNTRE JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD ȘI JUDEȚUL MARAMUREȘ. Evenimentul va avea loc în Dealul  Șpanului, la limita de hotar a celor două județe. În cadrul acestei manifestații culturale sunt invitați artiști de muzică populară și grupuri folclorice consacrate” precizează primarul comunei Tîrlișua, Vlăduț Purja.

La nivelul județului Bistrița-Năsăud, DJ 171 traversează comunele Uriu, Căianu Mic, Spermezeu și Tîrlișua și are o lungime de aproximativ 39 de km.

Între Uriu și Tîrlișua sunt circa 29 de kilometri, iar lucrările pe acest tronson au fost încheiate încă de anul trecut, constructor fiind compania Dimex 2000 care a executat lucrările pe acest tronson de pe Valea Țibleșului. Anul acesta, lucrările au continuat până la limita cu județul Maramureș.

Întreaga investiție privind modernizarea DJ 171 între Uriu și limita cu județul Maramureș s- ridicat la aproximativ 10,5 milioane de euro.

De asemenea, autoritățile din Maramureș au modernizat și ele DJ 171, de la limita cu județul Bistrița-Năsăud până la Rogoz.