Ioan Peteleu (PNL): Administrația Niculae – Crețu, specializată în nunți și târguri! Această administrație este un falimentară

Consilierul local liberal Ioan Peteleu l-a criticat dur pe Cristian Niculae, viceprimarul municipiului Bistrița, despre care spune că se comportă precum fostul dictator Nicolae Ceaușescu, care și-a dezvoltat în regimul comunist un cult al personalității puternic. Totodată liberalul a adus critici și primarului Crețu și administrației sale, care cheltuiește sume foarte mici pentru investiții.

 

Ioan Peteleu a afirmat, marți, într-o conferință de presă, că administrația Bistriței este specializată în târguri și nunți, însă investițiile sunt infime. Potrivit liberalului, în timp ce cheltuielile pentru investiții, în primele 6 luni ale anului, se ridică la doar 3 milioane de euro, Primăria Bistriței cheltuiește aproape de trei ori mai mult pentru salariile angajaților.

Administrația Niculae – Crețu este specializată în nunți și târguri. În ultima ședință de consiliu am primit o invitație de la domnul primar Ovidiu Crețu, de a participa la Nunta Zamfirei. Ieri, am mai primit o invitație de la domnul primar, pentru a participa la Târgul Mare al Bistriței. 

În loc să se ocupe de dezvoltarea orașului, de investiții, oamenii se ocupă de organizarea de spectacole, de circ, până la urmă. Spun acest lucru, pentru că la 6 luni avem o execuție bugetară dezastruoasă. Practic această administrație funcționează în gol. Și vă dau câteva cifre. Această administrație a reușit să cheltuiască până la jumătatea anului, pe dezvoltare, aproximativ 3 milioane de euro din bugetul alocat, acei 4,92%. În schimb, pe salarii se cheltuiesc lunar aproximativ 1,3 milioane de euro. Adunând pe cele 6 luni de zile această sumă ajungem la aproape 8 milioane de euro. Cheltuiți pentru ce? Pentru ca să deruleze niște investiții de 3 milioane de euro. Practic, această administrație este un falimentară, pentru că acești oameni puși în fruntea ei, în loc să se ocupe de administrarea orașului, fac cu totul altceva„, a declarat Ioan Peteleu.

Consilierul liberal l-a criticat dur și pe viceprimarul Cristian Niculae, pe care l-a asemănat cu Nicolae Ceaușescu.

Acest personaj Cristian Niculae se vede deja primar. Nu numai că-și dorește, el este deja primarul Bistriței, bineînțeles cu atribuțiile delegate de primarul Crețu, care la ședințele consiliului local vine, dă buna ziua, stă la sesiunea de interpelări, la unele întrebări răspunde, la altele nu. După care pleacă, lăsându-l pe Niculae, care nu face altceva decât să se bâjbâie. El nu are niciodată răspunsuri la întrebările care se pun în consiliul local, nu are argumente pe proiectele pe care le propune în consiliul local spre aprobare. Primarul Crețu a avut multe valuri și mai are: e arogant, e căpos, e sfidător, dar acest Niculae e un al doilea Ceaușescu. Am mai spus lucrul ăsta și susțin. e suficient să citim ce postează pe Facebook, ca să ne dăm seama că-și dezvoltă un cult al personalității, bineînțeles susținut de veșnicele ședințe foto„, a precizat Ioan Peteleu.

Potrivit consilierului liberal bistrițean, asistăm la o incapacitate de administrare a orașului.

Din păcate orașul nu merge într-o direcție bună. În loc să se investească, în loc să se deruleze proiectele de investiții care au fost bugetate, asistăm la o incapacitate de administrare a orașului. Vă dau un exemplu: Cluj Napoca a primit o finanțare de milioane bune de euro pentru amenajarea malurilor râului Someș pe o lungime de 12 km, Bistrița face autogări suspendate peste calea ferată, adică centre intermodale. Și Bistrița putea să solicite bani pentru amenajarea malurilor râului, mai ales că avem ales că avem planurile de urbanism zonale pe această zonă aprobate de 10 ani„, a conchis Ioan Peteleu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.