Ionuț Simionca: Pensiile speciale, un furt! Le merită doar veteranii de război

Deputatul PMP Ionuț Simionca susține că pensiile speciale sunt un furt, aceste drepturi fiind meritate doare de veteranii de război. Pentru eliminarea pensiilor speciale, deputatul bistrițean a anunțat că PMP va demara o campanie de strângere de semnături.

 

 

Deputatul Ionuț Simionca a anunțat vineri, într-o conferință de presă susținută la Bistrița, că PMP a demarat o campanie de strângere de semnături în vederea eliminării pensiilor speciale, în acest sens fiind depus la Senat și un proiect legislativ.

Ne-am hotărât să începem campania de semnături pentru eliminarea pensiilor speciale. Noi, PMP, considerăm că pensiile speciale sunt un furt. Acestea sunt meritate doar de către veteranii de război. Așadar, considerăm că este necesar să se renunțe la aceste pensii. Am depus deja un proiect legislativ la secretariatul Senatului României, a intrat în dezbatere publică și cred că la sfârșitul lunii noiembrie va intra în comsiile de specialitate de la Senat„, a declarat deputatul bistrițean.

Simionca a precizat că PMP își dorește să adune un milion de semnături, cu ajutorul cărora proiectul depus la Parlament să aibă, pe lângă susținerea celorlalte grupuri parlamentare, o forță mult mai mare.

Ne dorim foarte mult ca acest proiect să treacă, de aceea vom strânge și semnături, ca să avem și susținerea cetățenilor. Ne dorim să strângem din nou un milion de semnături. Credem că o lege care vine în Parlament cu susținerea celorlalte grupuri de parlamentari care au semnat propunerea legislativă și un milion de semnături, are o altfel de forțădar și altfel de șanse să treacă. Noi ne dorim să se renunțe la aceste pensii speciale, nu sunt meritate. Tot ceea ce înseamnă sistem de pensii trebuie să fie luat pe baza contributivității„, a spus deputatul PMP de Bistrița-Năsăud.

Alesul bistrițean a mai precizat că în Bistrița a început deja această campanie, după ce a fost depusă o solicitare la Primăria Bistrița pentru obținerea unor locuri în vederea montării corturilor necesare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.