Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență Bistrița a adoptat, marți, un Plan de Măsuri cu privire la strategia de combatere a noului Coronavirus pe raza municipiului. Prin intermediul acestui plan, municipalitatea sistează toate activitățile publice pe perioada instituirii situației de urgență la nivel național, instituind pemanența la sediul Primăriei Bistrița, cu un echipaj mobil de intervenție rapidă.

 

Membrii Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență Bistrița au decis în unanimitate adoptarea unui Plan de Măsuri cu privire la strategia de combatere a noului Coronavirus pe raza municipiului.

Potrivit unui comunicat transmis de municipalitate, au fost luate următoarele măsuri:

  1. în spațiille în care își desfășoară activitate Primăria municipiului Bistrița se vor intensifica măsurile de curățenie și se vor utiliza substanțe adecvate, se vor amplasa dispensere cu substanță dezinfectantă, panouri de separare, etc.
  2. pe perioada celor 30 de zile, cât este declarată „Starea de Urgență” la nivel național, Serviciul de Protecție Civilă și Voluntariat pentru Situații de Urgență, va institui permanența la sediul Primăriei municipiului Bistrița, cu un echipaj mobil de intervenție rapidă.
  3. utilizarea substanțelor pe bază de clor pentru dezinfectarea carosabilului și a mobilierului stradal, aspațiilor de așteptare destinate transportului în comun.
  4. reducerea programului de lucru cu publicul la Centrul de Relații cu Publicul, situat pe strada Gheorghe Șincai nr. 2, de la 8 ore la 4 ore, după cum urmează: luni, marți, miercuri, vineri de la ora 10 la 12 și de la ora 14 la ora 16, în ziua de joi de la ora 14 la ora 18
  5. suspendarea următoarelor activități: adunări populare, întâlniri cu cetățenii, audiențe, dezbateri publice.
  1. menținerea deciziei de suspendare a activității din creșele aflate în subordinea municipalității, până la redeschiderea școlilor (părinților pot obține informații zilnic, de luni până vineri, la telefon: 0263212325, în intervalul orar 9.00-16.00)
  2. limitarea la 50 / zi a numărului bonurilor de ordine la Serviciul Evidența Persoanelor, cu mențiunea că se vor primi cereri pentru eliberarea actelor de identitate doar pentru cetățenii care nu dețin acte de identitate, dețin acte de identiate al căror termen de valabilitate a expirat înainte de decretarea stării de urgență și cei care solicită eliberarea primului act de identitate.
  3. se suspendă primirea de cereri pentru înscrierea mențiunii de reședință.
  4. implementarea începând cu data de 1 aprilie 2020, a sistemului de programare online pentru Serviciul Evidența Persoanelor.
  5. suspendarea planificării pentru transcrierea certificatelor, în cazul cetățenilor din Republica Moldova și Republica Ucraina care au redobândit cetățenia română.
  6. încheierea căsătoriilor exclusiv în zilele lucrătoare în intervalul orar 10.00 -13.00 cu participarea a maximum 10 persoane
  7. interzicerea temporară a accesului persoanelor adulte fără adăpost (cazuri noi) în cadrul Serviciului Central de noapte și cazare pentru persoane fără adăpost Bistrița.
  8. suspendarea următoarelor acțiuni: efectuarea anchetelor psiho-sociale, solicitate de către instanțe, realizarea inteviurilor de teren și / sau a măsurătorilor cadastrale în cadrul lucrării de Cadastru General, punerea în posesie a persoanelor îndreptățite, participarea la măsurători alături de experți autorizați, urmare a convocărilor comunicate.
  9. chiriile pentru spațiile ce deservesc acitivitățile elevilor vor fi suspendate pe perioada întreruperii cursurilor.
  10. decalarea termenului pentru plata redevențelor pe anul 2020 până la data de 31 mai 2020.
  11. interzicerea amplasării pe trotuare, în piețele publice sau în alte locuri de circulație pietonală a meselor, corturilor, pavilioanelor, tonetelor, etc.
  12. anularea tuturor evenimentelor publice care presupun participarea elevilor.
  13. suspendarea programului de educație ecologică desfășurat de Centrul de informare și Educație Ecologică.
  14. sistarea activității Centrului Comunitar pentru Tineret pe perioada suspendării cursurilor școlilor.
  15. sistarea activității didactice derulată în centrul After school – Subcetate.
  16. restricționarea accesului la Centru de Informare și Promovare Turistică.

Îi asigur pe cetățenii Municipiului Bistrița că vom fi și de acum înainte preocupați de luarea măsurilor menite să  limiteze efectelor acestei pandemii, vom respecta cu rigurozitate cadrul legal existent precum și prevederile legislative care vor  apărea, ca parte a strategiei naționale și județene de combatere a coronavirusului.

Vom lua în continuare măsuri pentru ca viața locuitorilor să cât mai puțin afectată această stare de fapt și vom continua să susținem și să sprijinim activitatea economică a municipiului„, a transmis primarul Bistriței, Ovidiu Crețu.