Material lemnos transportat ilegal, confiscat de polițiști. Și mijloacele de transport au fost indisponibilizate

Peste 10 metri cubi de material lemnos au confiscat polițiștii bistrițeni după ce, în urma unei acțiuni de control, au constat că acestă cantitate era transportată ilegal. De asemenea, au fost indisponibilizate și mijloacele de transport cu care materialul era transportat. 

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj au acționat marți, în intervalul orar 08:00 – 18:00, pe Valea Ilvelor și Valea Someșului din județul Bistrița-Năsăud pentru verificarea legalității transporturilor de material lemnos.

”Cu această ocazie, ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.000 lei, conform Legii 171/2010 și s-a confiscat peste 10 mc de material lemnos, fără documente legale, în valoare de aproape 3400 de lei”, arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

De asemenea, s-a dispus confiscarea mijloacelor de transport cu care s-au efectuat transporturile ilegale de material lemnos, respectiv o autoutilitară și un atelaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.