Memorialului „Ioan Coroban” la handbal, la a 12-a ediție! Unde și când va avea loc

A 12-a ediție a Memorialului „IOAN COROBAN” la handbal va avea loc în 11 decembrie la Sala Polivalentă, de pe strada Vasile Conta 1, din Bistrița!

 
Ediția 2022 a competiției care onorează memoria fostului președinte al Colegiului Județean de Arbitri Bistrița-Năsăud reunește patru echipe de handbal mixt din Bistrița, Rodna și Năsăud și se va desfășura în Sala Polivalentă din Bistrița.
Organizatorii – Asociația Județeană de Handbal Bistrița-Năsăud, Comisia Județeană de Arbitri Bistrita-Năsăud și Direcția județeană pentru Tineret și Sport Bistrița-Năsăud vă propun un spectacol handbalistic cu multă bucurie, zâmbete și amintiri despre cel care a fost cel mai titrat arbitru de handbal al județului Bistrița-Năsăud.
Ioan Coroban a fost președintele Colegiului Județean de Arbitri Bistrița-Năsăud.
A practicat handbalul de la o vârstă fragedă la CSS Bistrița până la terminarea junioratului. Pentru ca nu putea sta departe de sportul pe care l-a îndragit atât de mult a devenit arbitru și în scurt timp a devenit foarte apreciat. A arbitrat competiții de la juniori până la seniori, totalizând 457 de jocuri.
Din dorința de a mai juca handbal cu foștii colegi a organizat întâlniri săptămânale, născandu-se astfel ideea constituirii unei echipe de Old-Boys. Mai târziu, aceasta s-a concretizat prin înființarea în anul 2006 a clubului „Handsport’.
Din nefericire, nu a reușit să vadă finalizată formarea primelor grupe de copii, plecând mult prea devreme dintre noi, în data 19 decembrie 2007.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.