Năsăud: Elevă, lovită de o mașină pe trecerea de pietoni! Șoferul a dus-o la spital, după care s-a făcut nevăzut

Un accident rutier a avut loc, în jurul prânzului, în orașul Năsăud, unde o elevă a fost lovită de o mașină, în timp ce traversa regulamentar strada. Din fericire, tânăra nu a suferit traumatsime care să-i pună în pericol viața.

 

O elevă în vârstă de 18 ani a fost lovit pe o trecere de pietoni din orașul Năsăud, de un autoturism condus de un bărbat din Salva.

Pe DN 17 C, în Năsăud, un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, din Salva, a surprins și accidentat ușor o tânără de 18 ani, angajată în traversarea regulamentară a străzii„, a declarat pentru Realitatea de Bistrița purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.

Potrivit surselor Realitatea de Bistrița, imediat după ce producerea accidentului, bărbatul a dus-o pe tânără la spitalul din oraș pentru a i se acorda acesteia îngrijiri medicale, după care a plecat liniștit mai departe, la serviciu.

Fiind anunțați polițiștii despre eveniment, aceștia au început verificările și l-au depistat pe șoferul vinovat. La primele verificări, oamenii legii au constatat faptul că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.