Numărul persoanelor izolate la domiciliu din cauza coronavirusului, aproape s-a dublat față de primele ore ale zilei

Numărul bistrițenilor izolați la domiciliu a crescut de azi dimineață. Autoritățile din Bistrița-Năsăud nu au mai primit deocamdată niciun rezultat al probelor recoltate de la persoanele suspectate de infecții cu CoVid-19. În județ avem deocamdată doar o singură persoană confirmată ca fiind infectată. 

 

Conform informațiilor primite de la Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, în Bistrița-Năsăud sunt la această oră:
– 1 persoană confirmată cu Coronavirus
–  99 persoane în carantină și
– 453 persoane în izolare la domiciliu.

De la ultima raportare, de ieri, 17.03, în ceea ce privește rezultatele probelor recoltate din Bistrița-Năsăud, nu s-au mai primit rezultate.
La nivel național, sunt 246 cazuri confirmate cu Covid-19.
Situația este în dinamică„, transmite Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
Pentru date actualizate în timp real despre țările vizate, accesați link-ul http://www.cnscbt.ro/), respectiv „Lista regiunilor și localităților din zona roșie și zona galbenă cu transmitere a COVID-19”.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800800358. Programul de funcţionare al liniei verde este zilnic, între orele 08.00 şi 23.00, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.
De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
Românii sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112 doar pentru situaţii de urgenţă, iar pentru solicitarea de informaţii să apeleze linia TELVERDE. 
De asemenea, puteți apela și numerele de permanență ale Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud: 0263217337 și 0263217309 – telefoanele la care cetățenii care se întorc din străinătate în județul Bistrița-Năsăud pot primi lămuriri legate de transport/izolare/carantinare, după caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.