O femeie dintr-o localitate din Bistrița-Năsăud s-a ales cu arsuri pe față și pe o mână în timp ce încerca să stingă un incendiu care a izbucnit în podul casei

În seara de Bobotează, o femeie din localitatea bistrițeană Telciu a trecut prin clipe de groază când a văzut că un incendiu a izbucnit în casa în care locuia. Încercând să stingă singură flăcările, femeia s-a ales și cu arsuri și a ajuns la spital. 

Incendiul a izbucnit în data de 6 ianuarie, în jurul orei 22:00, în podul unei case din localitatea Telciu din Bistrița-Năsăud. Proprietara casei a solicitat de urgență ajutor, iar pompierii au sosit în scurt timp la fața locului. Însă, cu toate că intervenția a fost rapidă, până la sosirea salvatorilor, femeia a încercat să stingă singură flăcările și, din păcate s-a ales cu arsuri.

”La sosirea echipajelor la locul indicat, incendiul se manifesta în podul casei. În încercarea de a stinge incendiul, proprietara în vârstă de aproximativ 58 de ani, a suferit arsuri de gradul I pe față și la membrul superior drept” a declarat Cristina Răcilă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Victima a fost transportată la Centrul de Primiri Urgențe Năsăud pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Pompierii au reușit să stingă flăcările și să evite ca acestea să se extindă. În incendiu au ars câteva grinzi din pod și niște scânduri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.