O fetiță a ajuns la spital după ce a fost accidentată pe trecerea de pietoni

O copilă de 12 ani a ajuns, marți dimineața, la spital după ce a fost victima unui accident rutier produs pe raza orașului Beclean din județul Bistrița-Năsăud.

Din primele informații se pare că o fetiță, care se îndrepta spre școală, ar fi încercat să traverseze strada prin loc special marcat în acest sens, însă a fost accidentată de un autotren.

La locul accidentului a intervenit un echipaj medical din Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Bistrița-Năsăud, victimei fiindu-i acrodat primul ajutor.

La accidentul de la Beclean, echipajul Serviciului Județean de Ambulanță a găsit o fetiță de 12 ani, lovită pe trecere de pietoni de către un camion, conștientă, agitată, cu un traumatism cranian și un traumatism facial” a declarat Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud.

Victima a fost stabilizată și transportată la Centru de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Orășenesc Beclean pentru mai multe investigații și tratament de specialitate.

La fața locului intervin și polițiștii rutieri, care au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

În urma acestora s-a stabilit că la volanul camionului se afla un bărbat din județul Suceava.

Un bărbat de 56 de ani din județul Suceava, în timp ce conducea un TIR pe raza orașului Beclean, a surprins și accidentat o minoră de 12 ani, care era angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. În urma accidentului, minora a fost rănită și transportată la spital” a declarat Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.