Peste 17.500 de cauze, soluționate de procurorii din Bistrița-Năsăud, în 2018! Câți inculpați au ajuns în fața judecătorilor

În anul 2018, procurorii din Bistrița-Năsăud au avut în lucru 17.558 de cauze, din care 17. 291 au fost cauze penale. Din numărul total al cauzelor avute în lucru de procurori, au fost soluționate 6.985 cauze, cu aproape 400 mai mult decât în 2017, dintre care 6.875 de cauze penale. În fața judecătorilor au ajuns peste 900 de de persoane inculpate în aproape 800 de cauze.

 

Potrivit Raportului de activitate pe anul 2018, procurorii din parchetele din județul Bistrița-Năsăud au avut de soluţionat un număr de 17.558 cauze (inclusiv cauzele cu autor necunoscut), comparativ cu 17.027 cauze în 2017, mai mult cu 531 cauze(+ 3.12 %).

Cele mai multe dosare au avut de soluționat procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița – 9.707, urmați de cei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud – 3.650, Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean – 2.476, iar  Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud – 1.725.

Au fost soluţionate 6.985 cauze, faţă de 6.595 în perioada de comparaţie (2017), înregistrându-se o creştere cu 390 cauze (+ 5.91 %).

Pe unităţi, situaţia este următoarea:

Din totalul cauzelor soluționate în 2018 de procurorii din Bistrița-Năsăud, pe rolul instanțelor de judecată au ajuns 799 de dosare (prin 731 rechizitorii şi 68 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei) cu 922 de inculpați. Comparativ cu anul precedent, numărul cauzelor este mai mare cu 44, în timp ce numărul inculpaților trimiși în judecată este mai mic cu unu.

Din cei 922 de inculpați trimiși în fața judecătorilor în 2018, 52 au fost în stare de arest preventiv. Din numărul total al incupaților trimiși în judecată, 457 (în 449 de dosare) au comis infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

Alte 113 persoane, inculpate în 77 de dosare, au fost trimse în judecată pentru comiterea de infracțiuni contra patrimoniului, 12 inculpați/12 dosare pentru infracțiuni contra autorităţii, 19 inculpaţi/17 dosare pentru infracțiuni de evaziune fiscală, iar pentru infracțiuni de corupție au ajuns în fața judecătorilor 6 persoane, inculpate în 5 cauze.

Prin infracţiunile ce au făcut obiectul trimiterilor în judecată s-a reţinut cauzarea unui prejudiciu total de 12.772.108 lei şi 52.743 euro (8.786.204 lei şi 385.751 euro în 2017) , pentru a cărui recuperare s-au dispus măsuri asigurătorii în valoare de 605.187 lei (2.103.141 lei în 2017).

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.