Peste 96% dintre absolvenții de clasa a XII-a din Bistrița-Năsăud, înscriși la BAC, au susținut proba la Limba și Literatura Română! Doi candidați, eliminați fiindcă au încercat să copieze

Peste 96% dintre elevii din Bistrița-Năsăud înscriși la examenul de Bacalaureat au susținut proba scrisă la Limba și Literatura Română. Doi dintre aceștia au fost eliminați din  examen din cauză că au încercat să copieze.

 

 

La prima proba scrisă a examenului de Bacalaureat 2019, Limba și literatura română, au fost înscriși 1.962 candidați din care s-au prezentat 1.887, reprezentând un procent de 96,17%, transmite Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud.

Doi candidați de la centrele de examen Colegiul Național George Coșbuc Năsăud și Liceul Tehnologic Grigore Moisil din Bistrița au fost eliminați pentru tentativă de fraudă. Aceștia nu vor mai putea participa la următoarele probe ale examnului de Bacalaureat, dar nici la următoarele două sesiuni care vor fi organizate în toamnă și în vara anului viitor.

Conform Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de Bacalaureat, cei doi candidați eliminați nu vor putea să participe la următoarele probe și vor fi lipsiți de posibilitatea de recunoaștere a probelor promovate anterior. De asemenea, nu au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat„, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISJ Bistrița-Năsăud, Monica Buboly.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.