Primarul PSD al Bistriței, Ovidiu Crețu, a tăiat salariile angajaților din administrația locală

Salariile de bază ale celor aproximativ 800 de angajați ai Primăriei Bistrița vor fi reduse, începând cu luna aceasta, după ce inițiativa primarului Ovidiu Crețu a fost aprobată într-o ședință extraordinară a Consiliului Local. Veniturile lunare nu sunt însă afectate, întrucât acestea vor fi formate din salariu și din indemnizația de hrană.

 

 

Motivul expus de ordonatorul principal de credite a fost reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10%, colectarea de către municipalitate a acestor sume estimate pentru 2019 fiind inferioară anului trecut.

De asemenea, pimarul PSD Ovidiu Crețu a  explicat că doar în acest fel va putea plăti angajaţilor indemnizaţia de hrană, devenită obligatorie în baza prevederile art.36 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 114/2018, privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.

“Am propus Consiliului Local o reducere a salariilor tuturor angajaţilor din primărie, astfel încât să păstrăm veniturile de anul trecut, din 2018. Deci salariul din 2019, plus indemnizaţia de hrană, va fi egal cu venitul din 2018.  Dacă nu am face această reducere, influenţa care ar fi în plus, undeva la 4 milioane de lei, ceea ce este greu de suportat. Am făcut-o având în vedere faptul că angajaţii Primăriei municipiului Bistriţa au salarii bune, comparativ cu alte municipii similare din România. (…) Angajaţii din Primăria Bistriţa vor avea în anul 2019 aceleaşi venituri ca în anul 2018, doar că venitul nu va fi exclusiv din salariu, ci din salariu şi din indemnizaţie”, a spus Ovidiu Creţu.

Sindicaliștii din primărie nu au fost de acord cu această inițiativă a primarului Ovidiu Crețu, în condițiile în care aleșii locali și-au votat indemnizații mai mari, în valoare de 1.800 lei,  10% din cea a primarului.

În conformitate cu prevederile Legii 153, salariile de bază se stabilesc prin HCL cu consultarea prealabilă a sindicatului. Am avut o discuție cu domnul primar de vreo două, trei ore, dar poziția noastră e consemnată într-un rând. Am fost foarte atentă la ceea ce a spus doamna consilier Camelia Tabără că se modifică indemnizația consilierilor la 1.800 și ceva de lei pentru două ședințe sau câte aveți pe lună, mai mult decât salariul unui angajat al Primăriei care vine zi de zi la lucru. Prin Legea 153, salariile pentru anumite categorii de bugetari au fost stabilite prin coeficienți. Coeficienții rămân bătuți în cuie, la care se aplică mărirea de 2.080 de lei. Noi, cei care suntem la mâna dumneavoastră, nu beneficiem de acea mărire de 2.080 de lei și atunci vă întreb: nu se creează o discriminare? Adică indemizația dumneavoastră crește, salariile celorlalte categorii de bugetari cresc, iar salariile angajaților din instituție scad? Vreau să vă spun că salariile de bază au scăzut, nu și venitul. Salariul este un drept de proprietate și este apărat de Constituție și de Codul Muncii. Dumneavoastră, cei care sunteți la această masă, sunteți și datorită nouă, așa că vă rog să vă gândiți și la noi. Inflația a crescut, euro a crescut, oamenii au credite în bănci în euro, nu vor face față să își plătească creditele. Noi am renunțat și anul trecut la tichete de vacanță și la norma de hrană ca să se mențină coeficienții. Și noi vrem investiții în oraș, nu înseamnă ca toți banii să ne intre nouă în salarii, dar vă rog să vă gândiți că salariul a scăzut, iar oamenii nu vor face față„,  a spus Sabina Malaicu, liderul sindicaliștilor din Primăria Bistrița, care a anunțat totodată că va acționa municipalitatea în instanță.

De partea sindicaliștilor a fost și secretarul municipiului Bistrița, Floare Gaftone.

Salariile de bază au scăzut. Cu cât nu se menționează. În conformitate cu prevederile Legii 153, indemnizația de hrană nu poate fi inclusă în salariul de bază.  Nu am primit niciun raport din care să reiasă de ce bugetul pe 2019 nu poate susține majorarea în conformitate cu Hotărârea de Guvern 927/2018. Indemnizația de hrană poate fi sub semnul întrebării întrucât acele tichete de masă au fost suspendate prin mai multe acte normative. În aceste condiții, salariile din Primăria Bistrița se apropie nepermis de mult de cele ale angajaților din primării de orașe mici sau comune„, a spus Floare Gaftone.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.