Vrei să fii militar de carieră ? Centrul Militar Județean Bistrița-Năsăud recrutează candidați pentru învățământul universitar, postliceal și liceal militar. Vezi care este termenul limită

Ministerul Apărării Naţionale, prin intermediul Centrului Militar Judeţean (CMJ) Bistriţa-Năsăud, desfăşoară activități de recrutare a candidaţilor pentru învățământul universitar, postliceal și liceal militar. Termenul limită de depunere a dosarelor este de 01 martie 2019.

 

Cei care vor să urmeze o carieră militară, vor trebui să efectueze mai întâi cu vizita medicală, apoi vor depune documentele necesare în dosarul de candidat, obligatoriu acte de identitate si de studii, cazier.
Potrivit CMJ Bistrița-Năsăud, deocamdată nu se fac recrutări pentru filiera indirectă de formare și pentru funcțiile de soldat/gradat profesionist.

Astfel, pentru admiterea în învățământul universitar militar de formare a ofițerilor (cu durata între 3 și 6 ani) se pot înscrie elevii din clasele a XII-a, precum și tinerii care sunt absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat și care vor împlini cel mult 30 de ani (24 pentru piloți) în anul 2019.

Pentru admiterea în învățământul postliceal militar de formare a maiștrilor militari (cu durata de 2 ani) se pot înscrie elevii din clasele a XII-a, precum și tinerii care sunt absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat și care vor împlini cel mult 30 de ani în anul 2019.

Pentru admiterea în învățământul postliceal militar de formare a subofițerilor (cu durata de 1 an) se pot înscrie:

– soldații/gradații profesioniști care sunt absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat (sau care vor face dovada obținerii diplomei până la concursul de admitere) și care vor împlini cel mult 35 de ani în anul 2019, cu o vechime în serviciu de cel puțin 2 ani până la data organizării concursului de admitere și calificativul cel puțin ”Bun” în aprecierea de serviciu din ultimii 2 ani;
– elevii din clasele a XII-a și tinerii care sunt absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat și care vor împlini cel mult 35 de ani în anul 2019.

Pentru colegiile naționale militare (licee militare cu specializare matematică-informatică și durata de 4 ani) se pot înscrie elevii din clasele a VIII-a sau absolvenții care nu au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ liceal sau profesional, cu vârsta de cel mult 16 ani împliniți în anul 2019.

Selecționarea candidaților recrutați constă în susținerea unor probe psihologice și fizice. Fiecare candidat recrutat va fi planificat pentru parcurgerea probelor de selecție și va fi anunțat cu privire la data prezentării la centrul zonal de selecție și orientare de care aparține. Detalii obțineți de la personalul recrutor, la înscriere.

Candidații admiși (selecționați) vor participa la concursul de admitere (examen scris).

Cei care vor să devină ofițeri ai Armatei Române vor candida pentru 893 de locuri.

Iată care sunt și cifrele de școlarizare:

  1. Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu”, Sibiu (3 ani)  264 locuri
  2. Academia Forțelor Aeriene “Henri Coandă”, Brașov (3 ani): 184 locuri
  3.  Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, Constanța (4 ani): 108 locuri
  4.  Academia Tehnică Militară, București (4 ani): 219 locuri
  5.  Institutul Medico-Militar (5-6 ani): 110 locuri din care: 60 – prin Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti (40 medicină generală, 10 medicină dentară, 10 farmacie) şi 50 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş (medicină generală)
  6.  Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București (3 ani): 8 locuri

Pentru maiștri militari sunt disponibile 678 locuri, astfel:

1. Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” din Piteşti (2 ani): 313 locuri
2. Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia” din localitatea Boboc, judeţul Buzău (2 ani): 245 locuri
3. Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral I. Murgescu” din Constanța (2 ani): 120 locuri.

Pentru subofițeri 399 de locuri:
1. Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” din Piteşti (1 an): 323 locuri
2. Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia” din localitatea Boboc, judeţul Buzău (1 an): 76 locuri

Alte 600 de locuri sunt disponibile la colegiile naționale militare:

1. Colegiul Naţional Militar ”Mihai Viteazul”, din Alba Iulia, județul Alba -120 locuri
2. Colegiul Naţional Militar ”Dimitrie Cantemir”, din Breaza, județul Prahova -120 locuri
3. Colegiul Naţional Militar ”Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava -120 locuri
4. Colegiul Naţional Militar ”Tudor Vladimirescu” din Craiova, județul Dolj -120 locuri
5. Colegiul Naţional Militar ”Alexandru Ioan Cuza” din Constanța, județul Constanța -120 locuri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.