Robert Sighiartău: Guvernul se joacă cu banii mediului de afaceri! Ofensive mediocre şi fără temei din partea PSD-ALDE

Secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău, critică dur Guvernul , într-o postare pe pagina sa de Facebook, și spune că se joacă cu banii pe care îi încasează de la companii. Asta în condițiile în care apar schimbări legislative de la o zi la alta, astfel încât mediul de afaceri este bulversat, iar planurile de afaceri dunt date peste cap. În opinia liberalului, toate acestea au menirea de a acoperi mediatic propunerea de îngheţare a salariilor din administraţia publică.

 

Deputatul liberal Robert Sighiartău susține, într-o postare pe pagina sa de Facebook, faptul că Guvernul Dăncilă anunțăschimbări în ceea ce privește salarizarea românilor, de la o zi la alta, astfel încât planurile de afaceri ale oamenilor de afaceri sunt date peste cap.

Guvernul se joacă cu toţi contribuabilii de bună credinţă. Astăzi zice că măreşte salariile din administrație, a doua zi ne spune că le îngheaţă, iar a treia zi anunţă creşterea salariului minim pe economie, cu două luni mai devreme decât era prevăzut.

Mediul privat este uluit de uşurinţa cu care Guvernul se joacă cu banii pe care îi încasează de la companii.

Doamnă premier, domnule ministru al finanţelor, doamnă ministru a muncii, dumneavostră credeţi că oamenii de afaceri îşi fac planurile de afaceri de pe-o zi pe alta? Credeţi că ei pot împrumuta miliarde de euro cum împrumută Guvernul? Se vede că ştiţi doar să cheltuiţi şi mai mult decât atât, cheltuiţi fără măsură„, a scris deputatul bistrițean.

Potrivit acestuia, guvernanții nu se consultă cu mediul privat, în condițiile în care măsurile luate, mai ales cele care fac referire la nivelul de salarizare, au impact direct asupra companiilor.

Nimeni nu spune că salariaţii nu trebuie să câştige bine, dar orice măsură cu impact pentru bugetul unei companii şi care vine din partea statului, trebuie cel puţin discutată cu aceşti contribuabili la bugetul României. Sigur că o să vedem sumele exacte despre care vorbim, dar o companie, indiferent câți angajați are, nu e încântată să audă la radio, într-o dimineaţă, că Guvernul i-a stabilit salariile propriilor angajaţi”, a scris Robert Sighiartău.

Deputatul liberal mai susține faptul că suntem în faţa unei ofensive mediocre şi fără temei din partea PSD-ALDE.

N-ar fi pentru prima dată, dar asistăm de fapt la o disperare în comunicare a guvernanţilor pentru a acoperi mediatic propunerea de îngheţare a salariilor din administraţia publică.

Să nu uităm că suntem în faţa unei încetiniri a creşterii economice, dar fără o analiză temeinică a situaţiei economice, toate aceste aşa-zise măsuri nu-şi mai ating scopul, micile creşteri fiind înghiţite de altfel, de inflaţie, creşterea carburanţilor, a ratelor la credite şi a produselor agroalimentare„, a conchis Sighiartău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.