Serie de dosare penale pentru șoferii din Bistrița-Năsăud prinși băuți la volan

Mai mulți șoferi din Bistrița-Năsăud s-au ales în weekend cu dosare penale, după ce au fost prinși că s-au urcat băuți la volan. Din cauza consumului de alcool, unii dintre ei au cauzat chiar accidente rutiere. Cu alcoolemia cea mai mare a fost depistat un bărbat din Prundu Bîrgăului, etilotestul inducând peste 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

 

La finele săptămânii trecute, polițiștii au întocmit dosare penale în serie pentru conducere sub influența alcoolului mai multor șoferi din Bistrița-Năsăud, unii dintre aceștia cauzând și accidente.

 

Astfel, sâmbătă 25 august, un bărbat de 37 de ani, din Prundu Bîrgăului, în timp de conducea un autoturism, la ieșirea dintr-o parcare de pe raza localității a efectuat o manevră de mers înapoi, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism, care circula regulamentar pe DJ 172 D.

Accidentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale.

În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului a rezultat o valoare de peste 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

„Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bîrgăului continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului”, precizează IPJ Bistrița-Năsăud, într-un comunicat.

 

În aceeași zi, un bărbat de 35 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea o motocicletă, pe D.N. 15A, pe raza localității Viile Tecii a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a ieșit în decor.

În urma accidentului, bărbatul a fost rănit, fiind transportat la spital. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul sâvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

 

Tot pe 25 august a.c., în municipiul Bistrița, polițiștii Biroului Rutier au oprit în trafic pentru control un bărbat de 29 ani, din localitate, care conducea un autoturism.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de peste  0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

 

Duminică 26 august, polițiștii l-au depistat în trafic și l-au testat cu aparatul etilotest, pe un bărbat de 44 ani din Bistrița Bîrgăului, care conducea un autoturism pe DJ 173A, în localitatea Prundu Bîrgăului.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea indicată a fost de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În aceeași zi, polițiștii Biroului Rutier l-au depistat în trafic pe un tânăr, de 19 ani, din Bistrița, care conducea un autoturism, deși consumase băuturi alcoolice.

Cu ocazia testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 

Tot duminică, pe DC 44 C, între localitățile Lunca Ilvei și Șanț, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi au depistat în trafic un bărbat de 40 ani din Ilva Mică, în timp ce conducea un autoturism având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

La solicitarea organelor de poliție de a fi testat cu aparatul etilotest, bărbatul de 40 ani a refuzat. De asemenea, i s-a solicitat și prelevarea unor mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, însă a refuzat și acest lucru.

Astfel, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, respectiv refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Duminică a fost prins băut și un bărbat de 60 de ani din Timiș, dar nu la volan ci pe bicilcletă, în timp ce circula pe DJ 172 B, având direcția de deplasare Parva – Rebra. Pe fondul consumului de alcool, acesta s-a dezechilibrat, căzând pe partea carosabilă.

În urma accidentului a rezultat rănirea biciclistului, care a fost transportat la spital pentru a primi îngrijirile medicale necesare.

De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii rutieri năsăudeni au înregistrat dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

În aceeași zi, un bărbat de 48 ani din Lunca Ilvei, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 172 D, prin localitate a surprins și accidentat un minor de 3 ani, care se afla pe marginea drumului.

În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a minorului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.