Și la Spitalul Județean de Urgență Bistrița sunt tratați pacienții cu accident vascular cerebral. Trei persoane au beneficiat deja de tratament

 

În luna mai, trei pacienți cu accident vascular cerebral (AVC) au beneficiat cu succes de tromboliză intravenoasă, o intervenție medicală neurologică, salvatoare de vieți, care se efectuează începând din acest an și la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

Aceste intervenții medicale se realizează în regim de urgență, în echipă mixtă, sub coordonarea medicilor neurologi, cu suportul direct și participarea medicilor din UPU, ATI, Radiologie și Laborator analize medicale”, spune managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany.

Reamintim că investițiile și dezvoltarea spitalului au determinat Ministerul Sănătății să includă din acest an, Spitalul Județean de Urgență Bistrița în programul național de sănătate „Acțiunea prioritară pentru tratamentul intervențional al AVC”, subiect despre care Realitatea de Bistrița a scris AICI.

La nivelul spitalului Județean de Urgență Bistrița, programul este coordonat de dr. Oana Toma, medic specialist neurolog.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.