Sorina Pintea, despre ocuparea posturilor vacante de medicina de familie: Avem solicitări de la medici care vin din Republica Moldova! Luăm în calcul și asta

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat luni, într-o conferință de presă susținută la Bistrița, că pentru a acoperi specializările medicale deficitare este nevoie de a scoate locuri la concursul de rezidențiat, iar medicina de familie este în centrul atenției. Până acum, a spus ministrul Pintea, au fost scoase la concurs specializări de care era nevoie în străinătate. În contextul în care, la nivel național sunt aproximativ 700 de posturi de medici de familie neocupate, există și alternativa de a aduce specialiști din Republica Moldova, întrucât există solicitări din partea acestora.

 

Sorina Pintea a declarat că strategia Ministerului Sănătății de a acoperi specializările deficitare este aceea de a scoate la rezidențiat cât mai multe locuri. În plus, ministrul a solicitat universităților de medicină să aibă coordonatori pe aceste specializări deficitare. În calcul intră atât medicina de familie, dar și alte specializări, precum cea de epidemiolog pentru care la nivel național sunt circa 200 de posturi neacoperite, dar și pentru terapie intensivă sau pediatrie.

Cele 700 de cazuri (n. r. – medici de familie) se referă și la viitoarele pensionări, pentru că am făcut o analiză la nivelul țării. Cel puțin în 2018, la rezidențiat s-a scos un număr mare  de locuri pentru medicina de familie. Inclusiv cele 300 de posturi suplimentare pe care Guvernul le-a aprobat, sunt tot pentru medicina de familie. De asemenea, posturile pentru rezidenții care au dat examen în 2017 și au obținut media de trecere, dar nu au avut loc, și acolo tot pentru medicina de familie s-au alocat aceste locuri. Eu am spus-o: politica de resurse umane a Ministerului Sănătății, până la un moment dat, a fost politica accidentului. Practic s-au scos la rezidențiat specialități de care era nevoie afară. Partea ciudată este că avem foarte multe specialități deficitare și nu am regăsit nicio coordonare la rezidențiat. Abia acum, în 2018, am cerut universităților să aibă coordonatori pe anumite specialității deficitare. De exemplu, spitalul din Bistrița nu are epidemiolog. La nivelul țării avem 200 de posturi deficitare de epidemiolog și discutăm de infecții asociate actului medical. Pe de altă parte, terapia intensivă, pediatria sunt specialități deficitare. În fiecare început de an, prin ordin al ministrului, se stabilesc specialitățile deficitare la nivelul țării în funcție de ceea ce adunăm din teritoriu. Deci strategia este de a scoate posturi la rezidențiat„, a declarat Sorin Pintea.

În acest context, ministrul Sănătății a menționat că, la minister au fost depuse foarte multe  solicitări pentru medicina de familie de către medici din Republica Moldova.

La Centrul de resurse umane a Ministerului Sănătății avem solicitări pentru această specialitate (n. r. – medicina de familie) de la medici care vin din Republica Moldova. Aici, procedurile de aprobare sunt puțin mai greoaie, pentru că, în România, rezidențiatul pentru medicina de familie este de 3 ani, iar în Republica Moldova, după finalizarea facultății poți să faci medicină de familie și atunci este nevoie de un timp de echivalare. Luăm în calcul și asta, respectiv să vină și la noi medici cum ai noștri au plecat, dar eu vreau să mă asigur, și am cerut comisiilor care evaluează aceste dosare să fie foarte atente pentru că avem nevoie de medici bine pregătiți„, a precizat Sorin Pintea.

Potrivit ministrului Sănătății, medicina de familie va avea parte, începând cu 1 iulie 2019, de când intră în vigoare noul contract cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate, de o suplimentare cu 25% a fondurilor. În acest sens, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, poartă negocieri pentru obținerea unui împrumut în valoare de 800 milioane de dolari, de la Banca Mondială.

Aici vorbesc de o medie între medicina de familie și centrele de permanență. Finanțarea medicinii de familie este de apanajul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care nu este în subordinea Ministerului Sănătății, dar pot să vă spun că a crescut cu 25%. Pe de altă parte, Ministerul de Finanțe a negociat și negociază încă un împrumut cu Banca Mondială, de 800 milioane de dolari. Am înțeles după ultima discuție pe care am avut-o cu domnul ministru Teodorovici, că s-a convenit o sumă de 650 milioane de dolari în final, bani care să meargă preponderent în medicina de familie. Ministerul Finanțelor a ales sănătatea ca și domeniu prioritar de intervenție. Când spun medicina de familie, finanțarea unor servicii noi, completarea unor servicii deja existente, astfel încât acești 650 de milioane de dolari să aducă un plus cam de 10% în finanțare față de ceea ce s-a dat până acum. Împrumutl va fi axat pe medicina de familie, medicina comunitară și cheltuirea eficientă a banului public în sănătate„, a declarat ministrul Sorina Pintea.

 

1 COMENTARIU

  1. […] „La Centrul de resurse umane a Ministerului Sănătății avem solicitări pentru această specialitate (n. r. – medicina de familie) de la medici care vin din Republica Moldova. Aici, procedurile de aprobare sunt puțin mai greoaie, pentru că, în România, rezidențiatul pentru medicina de familie este de 3 ani, iar în Republica Moldova, după finalizarea facultății poți să faci medicină de familie și atunci este nevoie de un timp de echivalare. Luăm în calcul și asta, respectiv să vină și la noi medici cum ai noștri au plecat, dar eu vreau să mă asigur, și am cerut comisiilor care evaluează aceste dosare să fie foarte atente pentru că avem nevoie de medici bine pregătiți”, a precizat Sorina Pintea, citată de Realitatea de Bistrița. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.