Accident în Bistrița Bârgăului! Trei persoane, la spital

Accident în Bistrița Bârgăului! Trei persoane, la spital
Trei persoane au ajuns marți dimineața la spital, după ce autoturismul în
Trei persoane au ajuns marți dimineața la spital, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Pompierii militari de la Garda de Intervenție Prundu Bârgăului au intervenit marți dimineața în localitatea Bistrița Bârgăului la un accident rutier, un autorurism răsturnat.
Echipajele de intervenție au găsit la locul accidentului trei victime, dintre care doua încarcerate (doi bărbați în vârstă de 18 ani, respectiv 57 de ani).
Victimele a fost extrase de către pompierii de la GIS Prundu Bârgăului și predate echipajelor SMURD (terapia intensivă mobilă și prim ajutor). Cei doi bărbați au fost stabilizati, erau conștienți, prezentau multiple leziuni și traumatisme. Au fost evacuați la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite și îngrijiri medicale de specialitate.
Tot la UPU SMURD Bistrița a fost evacuată și o fată în vârstă de aproximativ 17 ani care a fost găsită in afara autoturismului.
La locul accidentului au fost prezenți și polițiștii.
"Polițiștii au constatat faptul că un autoturism a părăsit partea carosabilă, a acroșat un parapet metalic și s-a răsturnat în curtea unui imobil. În urma accidentului, șoferul de 56 de ani din Bistrița Bârgăului, cât și doi pasageri de 17, respectiv 18 ani, au fost răniți, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Având în vedere starea de sănătate, șoferul nu a putut fi testat, urmând să-i fie recoltate mostre biologice de sânge la spital în vederea stabilirii alcoolemiei", a gtransmis Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier fiind întocmit un dosar penal, urmând să fie stabilite cauzele și modalitatea producerii evenimentului.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News











