COD PORTOCALIU DE VISCOL PUTERNIC, VÂNTUL VA SUFLA CU RAFALE DE 90 - 120 KM/H

COD PORTOCALIU DE VISCOL PUTERNIC, VÂNTUL VA SUFLA CU RAFALE DE 90 - 120 KM/H
Avertizarea este valabilă în intervalul 16 decembrie, ora 10:00 - 17 decembrie, ora 21:00
Un Cod portocaliu de viscol puternic, la altitudini de peste 1.600 m în Carpaţii Orientali şi Meridionali, a fost emis, duminică, de ANM, valabil luni și marți.
În intervalul 16 decembrie, ora 10:00 - 17 decembrie, ora 21:00, în Carpaţii Orientali şi Meridionali, la altitudini de peste 1.600 m, vântul va sufla tare cu rafale de 90 - 120 km/h, viscolind puternic zăpada depusă în zilele precedente şi determinând scăderea vizibilităţii.
De asemenea, în intervalul 16 decembrie, ora 10:00 - 17 decembrie, ora 21:00 este în vigoare un Cod galben de intensificări ale vântului, viscol şi polei în zona de munte.
Vântul atinge 60 - 90 km/h
Luni şi marţi, la munte, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 60 - 90 km/h. Vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza depuneri de polei, iar la altitudini de peste 1.600 m vor predomina ninsorile şi va fi viscol.
În plus, în acelaşi interval, în Dobrogea, în jumătatea de nord a Moldovei şi Crişanei, în cea mai mare parte a Munteniei, precum şi în vestul şi sudul Olteniei şi al Transilvaniei, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală, în general, de 50 - 60 km/h.
Temporar vântul va avea intensificări şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe şi cu viteze mai mici (rafale de 40 - 50 km/h).
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:42 - Primul weekend cu temperaturi de vară din acest an. Noile date de la ANM-VIDEO
- 08:07 - Alertă maximă în România. Fragmente de dronă căzute în Galaţi. Pericol de explozie, mai mulți oameni evacuați FOTO/VIDEO
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














