COD PORTOCALIU: Măsurile luate de autoritățile din Bistrița - Năsăud! Ce trebuie să facă populația în aceste zile caniculare

COD PORTOCALIU: Măsurile luate de autoritățile din Bistrița - Năsăud! Ce trebuie să facă populația în aceste zile caniculare
În contextul atenționărilor meteorologice au fost luate următoarele măsuri
Având în vedere atenționarea meteorologică de COD PORTOCALIU de disconfort termic accentuat emisă de Administrația Națională de Meteorologie valabilă în intervalul 29.06 – 01.07, și pentru județul Bistrița-Năsăud, localitățile: Bistrița, Beclean, Năsăud, Sângeorz – Băi, Ciceu-Mihăiești, Negrilești, Petru - Rareș, Ciceu Giurgești, Căianu Mic, Uriu, Spermezeu, Târlișua, Braniștea, Nușeni, Chiochiș, Lechința, Galații Bistriței, Șieu-Magheruș, Șintereag, Chiuza, Zagra, Nimigea, Dumitra, Salva, Coșbuc, Telciu, Rebrișoara, Livezile, Rebra, Feldru, Ilva Mică, Josenii Bârgăului, Dumitrița, Șieu, Șieuț, Monor, Mărișelu, Budacu de Jos, Matei, Milaș, Miceștii de Câmpie, Sânmihaiu de Câmpie, Silivașu de Câmpie, Budești, Teaca și Urmeniș, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița - Năsăud a dispus punerea în aplicare a planului de măsuri și de acțiuni specifice sezonului cald (caniculă și secetă).
În contextul atenționărilor meteorologice au fost luate următoarele măsuri:
- au fost trimise informări către unitățile administrativ-teritoriale cu privire la necesitatea adoptării măsurilor specifice ce se impun în contextul temperaturilor ridicate;
- în zonele cu aflux mare de persoane, cu sprijinul administrației publice locale, au fost amenajate 11 puncte de hidratare: (opt în municipiul Bistrița: str. Decebal, Andrei Mureșanu – zona Lama, Biserica ”Sfânta Ana” și Pietonal ”Liviu Rebreanu”, Independenței, Calea Moldovei, Gării și Zimbrului), câte unul la ambulatoriile de specialitate din orașele Năsăud și Beclean, respectiv Hotelul Hebe din orașul Sângeorz – Băi. Aceste puncte de hidratare vor fi activate și semnalizate corespunzător în momentul în care este depășită temperatura de 35 de grade Celsius;
- au fost intensificate acțiunile de informare preventivă în vederea conștientizării populației, prin intermediului mass – media locală și social - media instituțională;
- la nivel de fiecare unitate administrativ-teritorială s-a dispus identificarea persoanelor aflate în dificultate/ vulnerabile și a căror stare de sănătate poate fi influențată negativ de caniculă;
- au fost luate măsurile necesare ca persoanele fără adăpost să beneficieze de serviciile Centrului de Cazare Temporară din cadrul Primăriei municipiului Bistrița, respectiv de spații puse la dispoziție de comitetele locale pentru situații de urgență din celelalte localități din județ, dacă situația o va impune.
- s-a pus în vederea operatorului de distribuție a apei potabile, societății ”Aquabis SA” Bistrița, asigurarea necesarului de apă potabilă în comunitățile posibil afectate;
Instituția Prefectului reamintește faptul că, încă din 16.06.2022, Comitetul Județean Pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a aprobat planul de măsuri și acțiuni specifice sezonului cald în vederea asigurării măsurilor necesare pentru prevenirea și gestionarea posibilelor situații de urgență ce se pot produce din cauza caniculei.
Printre acestea amintim:
- adaptarea programului de lucru a instituțiilor publice, în conformitate cu prevederile legale, pe timpul manifestării fenomenelor meteo datorate temperaturilor ridicate și informarea populației despre programul stabilit;
- efectuarea de controale de către instituțiile abilitate la agenții economici în vederea respectării prevederilor legale privind timpul de lucru în perioadele cu temperaturi ridicate;
- suplimentarea numărului de ambulanțe și a personalului medical, dacă este cazul;
- supravegherea continuă a calității apei din fântânile publice;
- monitorizarea cu sprijinul primăriilor a tuturor surselor de apă din localități;
- menținerea rezervoarelor de apă la o capacitate care să asigure necesarul de apă potabilă în cazul unor avarii la rețeaua de alimentare;
- verificarea respectării cerințelor privind siguranța alimentelor de către operatorii economici;
- asigurarea resurselor umane și materiale care vor fi folosite pentru stingerea incendiilor la fondul forestier și la culturile agricole;
- supravegherea lizierelor pădurilor limitrofe cu terenurile agricole, precum și a zonelor frecventate de turiști;
- verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind activitatea în construcții pe timp de caniculă.
Pentru a evita situațiile de urgență ce pot apărea în această perioadă, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița – Năsăud recomandă cetățenilor județului următoarele măsuri de prevenire:
În cazul oricărei situații de urgență generată de temperaturile extreme ce sunt anunțate pentru următoarele zile, apelați cu încredere numărul unic de urgență 112.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News










