Femeie găsită moartă într-un pârâu din localitatea bistrițeană Blăjenii de Jos

Femeie găsită moartă într-un pârâu din localitatea bistrițeană Blăjenii de Jos
O femeie din Blăjenii de Jos a fost găsită decedată, joi, într-un pârâu care traversează
O femeie din Blăjenii de Jos a fost găsită decedată, joi, într-un pârâu care traversează localitatea. Se pare că femeia s-ar fi înecat.
La incident a intervenit un echipaj de ambulanță, dar și polițiștii.
"Femeia a fost scoasa din apa de către pompieri și predata echipajului medical SAJ, echipaj care, din păcate nu a mai avut ce să facă decât să declare decesul femeii la locul întâmplării", a declarat Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud.
"Astăzi, în jurul orei 12.00, politiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un pârâu de pe raza localității Blajenii de Jos se află o persoană căzută.
La fața locului, a fost identificată o femeie în vârstă de 51 de ani, din localitate care, din păcate, era decedată.
Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au demarat cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru ucidere din culpă, urmând a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul. Totodată, în cauza va fi dispusă necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului", a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Anchetatorii nu au descoperit, la o prima evaluare, urme de violență pe corpul femeii, care să ridice suspiciuni.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














