O NOUĂ ZI DE FOC: APROAPE 100 DE PERSOANE SALVATE DE PE MUNTE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

O NOUĂ ZI DE FOC: APROAPE 100 DE PERSOANE SALVATE DE PE MUNTE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național s-au primit 87 de apeluri
Aproximativ 100 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontiști, 28 dintre acestea fiind transportate la spital cu ambulanțele, anunță, vineri, Salvamont România.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național s-au primit 87 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.
Cele mai multe solicitări, în număr de 20, au fost pentru Salvamont Municipiul Brașov, urmând Salvamont Sinaia, cu 14 apeluri, și Salvamont Gorj, cu șapte intervenții.
'O nouă zi de foc pentru salvamontiștii din întreaga țară. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 87 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. În cazul acestor intervenții au fost salvate 98 de persoane. Dintre acestea, 28 au fost transportate cu ambulanțele SAJ, SMURD sau Salvamont la spital, iar restul au primit acordul să fie transportate cu mașinile aparținătorilor. Din păcate, a fost și un caz preluat de Serviciul IML. S-au primit și 44 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile', menționează reprezentanții Salvamont.
Echipele Salvamont România îndeamnă turiștii la prudență și responsabilitate în derularea activităților montane. AGERPRES
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:04 - Tânăr din Bistrița reținut după ce ar fi încălcat ordinul de protecție și ar fi amenințat o femeie
- 15:37 - Mobilizare uriașă în Europa: 18.000 de soldați NATO și Ucraina au început cel mai mare exercițiu militar de anul acesta din Suedia
- 15:35 - Cancelarul Merz atacă dur SUA: „Umilite de Iran și fără strategie în război”
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News












