PAPA FRANCISC: LIBERTATEA JURNALIŞTILOR SPOREŞTE LIBERTATEA TUTUROR

PAPA FRANCISC: LIBERTATEA JURNALIŞTILOR SPOREŞTE LIBERTATEA TUTUROR
„O informare liberă, responsabilă şi corectă este un patrimoniu de cunoştinţe”
Papa Francisc a transmis sâmbătă, 25 ianuarie, cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicaţiilor sociale, că libertatea jurnaliștilor sporește libertatea tuturor. Suveranul Pontif a îndemnat la eliberarea tuturor jurnaliștilor „închiși pe nedrept”.
Într-un discurs ce a fost înmânat participanţilor, dar pe care nu l-a pronunţat, Papa Francisc a amintit de „toţi cei care sunt închişi doar pentru că au fost fideli profesiei de jurnalist, de fotograf (...), pentru că au vrut să meargă să vadă cu ochii proprii şi pentru că au încercat să raporteze ceea ce au văzut”.
Apoi, Papa argentinian şi-a lansat apelul: „În acest An Sfânt, la acest jubileu al lumii comunicării, îndemn guvernanţii să facă în aşa fel încât toţi jurnaliştii închişi pe nedrept să fie eliberaţi”, potrivit Agerpres.
De asemenea, Suveranul Pontif a subliniat că „libertatea jurnaliştilor sporeşte libertatea noastră a tuturor”. „Libertatea lor este libertatea fiecăruia dintre noi”, a declarat el
„Cer, după cum am făcut-o de nenumărate ori şi cum au făcut predecesorii mei înaintea mea, ca libertatea presei şi libertatea de exprimare să fie apărate şi protejate, la fel ca dreptul fundamental de a fi informat”, a continuat Papa Francisc.
„O informare liberă, responsabilă şi corectă este un patrimoniu de cunoştinţe”
Potrivit Suveranului Pontif, „o informare liberă, responsabilă şi corectă este un patrimoniu de cunoştinţe, de experienţe şi de virtuţi care trebuie apărat şi promovat. Fără aceasta, riscăm să nu mai distingem adevărul de minciună”.
Totodată, Papa Francisc a deplâns moartea „tuturor celor care şi-au sacrificat viaţa în decursul anului trecut, unul dintre cele mai sângeroase pentru jurnalişti”.
Cu o zi înainte, Papa Francisc a denunţat o epocă marcată de „dezinformare şi polarizare, unde câteva centre de putere controlează o masă fără precedent de date şi informaţii”, într-un context de polemică asupra rolului reţelelor sociale.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:41 - George Simion, în direct la Realitatea PLUS: ”Vrem la guvernare pentru a organiza alegeri corecte. AUR, dispus la concesii în favoarea României”
- 16:35 - Un bărbat a murit, după ce a fost lovit de un acoperiș prăbușit în Vaslui - VIDEO
- 16:18 - Drona prăbușită în Tulcea dispunea de încărcătură explozivă. Reacția MApN
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














