Peste o sută de experţi şi ataşaţi de mediu din Uniunea Europeană vin la Bistriţa
Municipiul Bistriţa va găzdui, în perioada 2-3 mai 2019,
o reuniune informală a atașaților de mediu, eveniment în cadrul căruia vor ajunge la Bistrița peste 100 de experți și atașați de mediu din Uniunea Europeană.
Potrivit subprefectului județului Bistrița-Năsăud, Ciprian Ceclan-Oprea, o primă şedinţă pentru stabilirea programului acestei reuniuni a avut loc deja la sediul Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud, în acest context fiind stabilit un protocol de colaborare care reglementează parteneriatul dintre instituții pentru o bună desfășurare a evenimentului care va avea loc anul viitor.Evenimentul este inclus în cadrul celor peste 270 de reuniuni informale pe care ţara noastră le va organiza cu prilejul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.În cadrul întâlnirii, autoritățile din Bistrița-Năsăud vor promova câteva zone turistice ale județului. ”
În contextul reuniunii de anul viitor vom promova imaginea României și a județului Bistrița-Năsăud în cadrul unui program care implică vizitarea unor puncte-cheie din județul nostru, printre care municipiul Bistrița, stațiunea Colibița, zona Piatra Fântânele -Tăşuleasa Social
și Parcul Național Munții Rodnei”
a declarat subprefectul Ciprian Ceclan-Oprea.Totodată, urmează să fie definitivat și programul complet al reuniunii.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News














