Reabilitarea Liceului de Muzică Tudor Jarda, într-un stadiu avansat! Când trebuie finalizate lucrările

Reabilitarea Liceului de Muzică Tudor Jarda, într-un stadiu avansat! Când trebuie finalizate lucrările
Investiție în valoare de 10 milioane de lei, asigurată prin PNDL
Lucrările de reabilitare a Liceului de Muzică „Tudor Jarda”, investiție în valoare de 10 milioane de lei, asigurată prin PNDL, sunt într-un stadiu avansat, a anunțat primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.
Potrivit edilului, la Corpul A, lucrările implică intervenții generale la șarpantă și schimbarea învelitorii, precum și executarea hidroizolației la acest nivel."Spațiul de la mansardă a fost compartimentat cu scopul de amenajare a unor săli de studiu individual, spații noi care vor beneficia de instalații termice, sanitare, electrice, pardoseli calde, finisaje, tâmplărie etc. La parterul și etajul I al acestui corp, instalațiile termice, electrice și sanitare, finisajele și montarea tâmplăriei sunt realizate în proporție de 75%", a precizat Ioan Turc.În ceea ce privește lucrările la Corpul B, primarul bistrițean spune că acestea au fost finalizate, iar în acest moment sunt efectuate lucrări de anvelopare."Lucrările de la Corpul B au fost finalizate, astfel că această clădire beneficiază acum de anvelopare pe trei fațade, inclusiv soclu, pentru creșterea confortului termic; o învelitoare nouă; zidărie de cărămidă la nivelul mansardei, unde sunt amenajate săli de studiu; ferestre noi din PVC cu geam termorezistent; zugrăveli interioare și exterioare; instalatie de încălzire cu radiatoare din tabla de otel; convectoare de pardoseală și o centrală termică; grupuri sanitare înnoite; padoseli noi; instalație electrică și de iluminat nouă; instalație de cablu TV cu amplificator de semnal, distribuitoare si prize TV; instalație de sonorizare; instalație de avertizare efracție cu centrală de alarmare și echipamente adiacente; instalație de semnalizare și alarmare la incendiu; instalație de hidranți pentru interior.Lucrările sunt executate în conformitate cu normele ce stabilesc modul de intervenție la clădirile clasate ca monumente istorice", a arătat Ioan Turc.Pentru cele două corpuri, investiția asigurată prin PNDL are o valoare de aproximativ 10 milioane de lei, iar termenul de finalizare a execuției este 31 iulie.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










